"Victor Hanescu si-a cerut scuze: Sunt om si am facut o greseala.
Victor Hanescu si-a cerut scuze prin intermediul unui comunicat emis de ATP pentru comportamentul sau din meciul de vineri seara de la Wimbledon, atunci cand, enervat de insultele unor spectatori, a scuiat, a injurat si a facut greseli intentionate in partida contra germanului Daniel Brands, inainte de a se retrage in setul decisiv din cauza unei accidentari la picior.
"As vrea sa imi cer scuze in fata fanilor, a celor de la All England Lawn Tennis Club, dar si in fata tuturor pentru comportamentul meu de vineri seara din meciul impotriva lui Daniel Brands. Erau cateva persoane in tribune care ma insultau inca de la inceputul meciului", a declarat tenismenul roman.
"Eu castigam, am avut patru mingi de meci in cel de-al treilea set, dar din pacate nu am reusit sa inchid atunci meciul. Apoi m-am accidentat la picior pe finalul setului patru. Mi-am pierdut controlul in cel de-al cincilea set dupa o alta insulta a cuiva din multime. Nu ar fi trebuit niciodata sa fac acele lucruri, dar sunt om si am facut o greseala", a incheiat Hanescu.
Pentru comportamentul sau din turul al treilea de la Wimbledon, Victor Hanescu a fost amendat cu 15.000 de dolari. Politia a arestat patru persoane la doar sase minute dupa ce Hanescu a parasit Terenul 18 vineri seara, dar oficialii turneului de tenis sustin in continuare ca nu au nicio dovada ca aceste incidente au vreo legatura."
sursa Hotnews!
Concluzia: chiar daca se afiseaza ca fiind rece...omul are sangele fierbinte :)
30 iunie 2010
Horia Tecau - semifinala la dublu - Wimbledon 2010
Horia Tecau/ Robert Lindstedt - favoriti numarul 16 la acest turneu, s-au calificat in semifinala dupa un meci simplu cu Tommy Robredo/Marcel Granollers (Spania, cap de serie numarul 11) rezultatul final 7-6/6-2/2-6/6-4.
Ca sa ajunga in finala trebuie sa treaca de Ignacio Chela/ Eduardo Schwank (Argentina).
Good luck!!!
si bonus.un interviu din feb.2010 :)
http://www.tenis.info.ro/interviuri/2396.html
27 iunie 2010
si da...castiga Vettel
O victorie categorica.. a condus cursa de la inceput si a mentinut suprematia pana la sfarsitul cursei. O cursa plina de peripetii, in prim plan cu Webber, care incercand sa-l depseasca pe Kovalainen,a zburat de pe pista...dar, din fericire nu a patit nimic...
In rest s-a remarcat Kobayashi, are putea sa fie prezent pe podium, fara 3 tururi nu a reusit sa-si mentina cauciucurile "fresh"...
Asa ca podiumul este urmatorul: Vettel, Hamilton si Button.
See you next time!

Vettel revine in forma maxima?
si sper sa i castige cursa de la Valencia....
Vettel a oprit cronometrul la 1:37.587, devansandu-l pe Webber cu doar 75 miimi de secunda pentru a bifa al noualea pole position din cariera.
In varsta de 22 ani, pilotul german de la Red Bull va pleca pentru a patra oara in acest sezon din prima pozitie a grilei de start, dupa cursele din Bahrain, Australia si China.
Cel mai bun timp in prima parte a calificarilor i-a apartinut polonezului Robert Kubica de la Renault (1:38.132), dar in urmatoarele doua sectiuni pilotii Red Bull au facut legea.
Invinsi in Canada de britanicul Lewis Hamilton, Vettel si Webber si-au aratat adevaratul potential la Valencia in a doua parte a calificarilor, cand au monopolizat primele doua pozitii cu timpi impresionanti.
Ultimele zece minute, decisive pentru configuratia grilei de start in partea finala, au fost dominate de Vettel si Webber, acestia fiind mai rapizi cu zecimi bune fata de Hamilton, clasat in cele din urma pe trei.
Desi a incercat aproape cu disperare sa obtina pole positionul in fata propriilor suporteri, spaniolul Alonso s-a multumit in cele din urma cu o clasare pe locul patru, la aproape jumatate de secunda in spatele lui Vettel.
Polonezul Kubica a incheiat in cele din urma pe sase, in timp ce campionul mondial Jenson Button nu a reusit decat un dezamagitor loc sapte, fara pretentii de pole position.
Pentru prima data in acest sezon, septuplul campion mondial Michael Schumacher nu a reusit sa intre in primele zece locuri, esuand in pozitia a 15-a departe de rezultatele care-l recomanda drept unul dintre cei mai buni piloti din toate timpurile.
Germanul de la Mercedes a trecut prin momente dificile si in prima parte a calificarilor cand, aflat la un moment dat pe un nesperat de slab loc 18, a reusit in extremis sa avanseze sase pozitii si sa se califice pentru partea secunda.
Onlinesport
Deci renunt la 2 ore de plaja pentru formula 1 :) sper sa merite!!!

stiri f1
Fiind foarte ocupata n-am reusit sa povestesc despre marele premiu al Canadei, castigat de Hamilton, de veselia din echipa lui...asa ca...http://www.onlinesport.ro/stiri/motor/f1/64143/hamilton-obtine-in-canada-a-doua-victorie-consecutiva-a-sezonului.htm
21 iunie 2010
Wimbledon
Wimbledon, cel de-al treilea turneu de Mare Slem al anului, va debuta astazi. Pe tabloul masculin va incepe o noua lupta intre cei doi jucatori de tenis ai lumii, Rafael Nadal (nr.2) si Roger Federer (nr.1), in timp ce competita feminina va fi si in acest un duel in familie, surorile Williams (SUA) fiind favoritele principale le turneului.
La fel ca si Roland Garros, Romania va fi reprezentata de doi jucatori pe lista capilor de serie: Victor Hanescu (nr. 31) si Alexandra Dulgheru (nr.31). Hanescu il va intalni, astazi, in primul tur al turneului, pe rusul Andrei Kuznetsov (19 ani), iar Alexandra Dulgheru se va duela pentru accederea in turul doi cu Kimiko Date Krumm (39 de ani).
Pe tabloul feminin se mai afla si Ioana Raluca Olaru, care va juca impotriva frantuzoaicei Alize Cornet (77 WTA), Sorana Cîrstea (vs. Petra Kvitova din Cehia), Edina Gallovits (vs. Timea Bacsinszky din Elvetia) si Monica Niculescu (vs. Gisela Dulko din Argentina, locul 42 in WTA).
La dublu, Romania este reprezentata de Horia Tecau, Edina Gallovits, Monica Niculescu si Alexandra Dulgheru. Tecau va face pereche cu suedezul Robert Lindstedt, si vor intalni, in primul tur, cuplul ceh Leos Friedl/David Skoch.
Feminin
Marti: Raluca Olaru-Alize Cornet (Fra)
Marti: Sorana Cîrstea-Petra Kvitova (Ceh)
Marti: Monica Niculescu-Gisela Dulko (Arg)
Marti: Alexandra Dulgheru (31)-Kimiko Date-Krumm (Jap)
Marti: Edina Gallovits-Timea Bacsinsky (Elv)
Masculin
Astazi: Victor Hănescu (31)-Andrei Kuzneţov (Rus)
Dublu masculin
Marti: Horia Tecău, Robert Lindstedt (Rom/Sue, 16)-Leos Friedl, David Skoch (Ceh)
PRELUARE SPORT TOTAL FM...mai nou sunt fan :)

30 mai 2010
Vettel greseste si Hamilton castiga Marele Premiu al Turciei!
Cursa urmarita cu ajutorul celor de la onlinesport.ro...mai greu sa vezi la tv cursa cand esti in personalul de brasov-bucuresti...asa ca...
16:33:51
Ordinea finala: 1.Hamilton, 2.Button, 3.Webber, 4.Schumacher, 5.Rosberg, 6.Kubica, 7.Massa, 8.Alonso, 9.Sutil, 10.Kobayashi
16:33:07
Hamilton castiga Marele Premiu al Turciei cu un avans de 2.665 secunde in fata coechipierului sau Jenson Button. Podiumul de la Istanbul este completat de Mark Webber
56/58
Alguersuari trece spectaculos de Pedro de la Rosa si urca pe 11
55/58
Webber este din nou cel mai rapid pilot din cursa (1:29.125)
54/58
Inca un atac dezlantuit din partea lui Alonso si dublul campion mondial trece urcand pe 8. Pana pe partea dreapta fata pentru Petrov
53/58
Alonso incearca sa-l depaseasca pe rusul Petrov la finalul liniei drepte, dar echipierul de la Renault se apara curat si isi pastreaza locul 8
52/58
Button este indemnat sa economiseasca benzina. Diferenta dintre primii doi clasati ajunge la 2 secunde
50/58
Surprizele continua la Istanbul. Alguersuari stabileste cel mai rapid tur (1:29.535)
50/58
Button a slabit ritmul si Hamilton s-a distantat la 1.1 secunde
49/58
Duel extraordinar intre cei doi echipieri de la McLaren. Nu s-a mai vazut asa ceva de la spectaculoasa lupta dintre Hamilton si Raikkonen din Marele Premiu al Belgiei din urma cu cativa ani
48/58
Hamilton revine pe interior la finalul liniei drepte din fata boxelor si redevine lider
48/58
Atac in cascada a lui Button, care trece de Hamilton
48/58
Vettel este luat cu asalt in paddock de reprezentantii mass media, acesta incercand sa explice incidentul cu Webber
47/58
Button se apropie la mai putin de o secunda de Hamilton. Sa asistam la un atac de tip kamikaze si in cazul echipierilor de la McLaren?
46/58
Ordinea in cursa: 1.Hamilton, 2.Button, 3.Webber, 4.Schumacher, 5.Rosberg, 6.Kubica, 7.Massa, 8.Petrov, 9.Alonso, 10.Kobayashi
44/58
Hamilton este indemnat de la boxe sa faca economie de carburant pentru finalul cursei
43/58
Button coboara sub un minut si 30 secunde (1:29.895)
43/58
Webber ramane pe trei dupa ce a schimbat eleronul fata al masinii sale
42/58
1.6 secunde intre primii doi clasati, Hamilton si Button
41/58
Hamilton profita de eroarea celor doi de la Red Bull si urca la conducerea cursei
41/58
Vettel iese din cursa dupa o gafa monumentala, germanul intrand in coechipierul sau Webber dupa ce a incercat o depasire la interior
40/58
DEZASTRU pentru echipa Red Bull, cei doi piloti acrosandu-se
40/58
Apar primele picaturi de ploaie
40/58
Se strange din nou ecartul intre primii patru clasati, diferenta fiind de doar 2.1 secunde
38/58
Vettel redevine cel mai rapid pilot din cursa (1:30.181)
37/58
Alonso se apropie la mai putin de o jumatate de secunda de Petrov, ocupantul locului 9
35/58
Abandon pentru Jarno Trulli si Heiki Kovalainen, cei doi echipieri de la Lotus
34/58
Button continua sa forteze in incercarea de a se apropia si mai mult de primii trei clasati (1:30.345)
32/58
Ordinea in cursa: 1.Webber, 2.Vettel, 3.Hamilton, 4.Button, 5.Schumacher, 6.Rosberg, 7.Kubica, 8.Massa, 9.Petrov, 10.Alonso
32/58
Button corecteaza timpul etalon (1:30.469)
29/58
Vettel este cel mai rapid in cursa (1:30.824)
27/58
Primii clasati s-au strans intr-o secunda si jumatate. Hamilton pune presiune pe echipierii de la Red Bull
24/58
Webber corecteaza cel mai rapid timp in cursa (1:31.148)
22/58
Semne ingrijoratoare de ploaie deasupra circuitului de la Istanbul
22/58
Primii patru raman in mai putin de trei secunde
22/58
Diferenta dintre Webber, liderul cursei, si Schumacher, ocupantul locului cinci, este de peste 20 secunde
21/58
Hamilton stabileste cel mai bun timp (1:31.347)
19/58
Situatie rarisima pentru Formula 1: primii patru piloti sunt incadrati in doar 2.3 secunde!
18/58
Hamilton se dezlantuie asupra lui Vettel, intra la exterior, dar nu are nicio sansa de a-l depasi pe german

Button intra la boxe pentru schimbul de pneuri
17/58
Vettel este foarte rapid cu al doilea tren de pneuri (1:31.936)
16/58
La conducere a urcat Button, care insa nu a efectuat prima oprire
16/58
Webber porneste mai repede si castiga cateva zecimi in fata lui Hamilton. Ordinea ramane neschimbata
15/58
Primii doi clasati intra in acelasi timp la boxe
15/58
Vettel intra la boxe din pozitia a 3-a. Germanul revine pe circuit dupa ce pierde doua locuri
13/58
Hamilton continua sa-l taloneze strans pe Webber, britanicul fiind extrem de agresiv
13/58
Petrov si Sutil ies din topul zece dupa prima intrare la boxe
12/58
Ordinea in cursa: 1.Webber, 2.Hamilton, 3.Vettel, 4.Button, 5.Schumacher, 6.Rosbeg, 7.Kubica, 8.Massa, 9.Petrov, 10.Sutil
11/58
Alonso intra la boxe pentru primul schimb din pozitia a 11-a
11/58
Hamilton raspunde cu 1:32.422
10/58
Desi a stabilit cel mai bun timp in cursa (1:32.764), Webber nu reuseste sa se desprinda de Hamilton
7/58
Webber si Hamilton sunt singurii piloti care au coborat sub un minut si 33 secunde
7/58
Alonso nu reuseste sa treaca de Kobayashi, care intre timp a fost depasit de Sutil, alunecand pe 11
6/58
1:33.117 este timpul etalon stabilit de Hamilton
6/58
Hamilton il preseaza in continuare pe Webber, australianul ruland la limita pentru a se mentine la conducerea cursei
5/58
Webber rezista cu greu in fata lui Hamilton, diferenta dintre primii doi clasati fiind de 550 miimi
3/58
Hamilton i-a luat plasa lui Webber, britanicul fiind foarte aproape de un atac decisiv
3/58
Duel in continuare strans pentru locul 10, Kobayashi rezistand cu greu in fata lui Sutil si Alonso
2/58
Buemi intra la boxe cu pneul dreapta spate complet distrus
2/58
Alonso implicat intr-un duel roata la roata cu Sutil si Kobayashi
1/58
Button trece de Schumacher pe exterior la finalul unei linii de acceleratie
1/58
Plecare buna si pentru Scumacher, care a urcat pe locul patru
1/58
Vettel a trecut de Hamilton in primul viraj, dar britanicul a revenit in cele din urma pe pozitia initiala
1/58
Plecare excelenta pentru Webber, care isi pastreaza locul fruntas
1/58
START in Marele Premiu al Turciei
15:00:05
Monoposturile se pun in miscare pentru turul de formare a grilei
14:58:40
Di Grassi va porni in cursa de pe linia boxelor
14:35:14
Grila de start arata astfel: 1.Webber 2.Hamilton 3.Vettel 4.Button 5.Schumacher 6.Rosberg 7.Kubica 8.Massa 9.Petrov 10.Kobayashi 11.Sutil 12.Alonso 13.De La Rosa 14.Buemi 15.Barrichello 16.Alguersuari 17.Hulkenberg 18.Liuzzi 19.Trulli 20.Kovalainen 21.Glock 22.Senna 23.Di Grassi 24.Chandhok
14:32:02
Timpul etalon in calificari a fost stabilit de Mark Webber, australianul fiind cronometrat in ultima parte a sedintei cronometrate cu 1:26.295
14:31:28
Recordul circuitului ii apartine columbianului Juan Pablo Montoya, acesta oprind cronometrul la 1:24.770. Prin comparatie, cel mai bun timp in cursa din 2009 i-a apartinut lui Jenson Button (1:27.579)
14:29:44
Circuitul de la Istanbul are o lungime de 5.338 kilometri, pilotii trebuind sa acopere traseul de 58 ori
14:28:11
Este pentru al saselea an consecutiv cand Turcia gazduieste o etapa a Formulei 1, recordul de victorii la Istanbul fiind detinut de brazilianul Felipe Massa. Echipierul de la Ferrari a castigat de trei ori la rand, intre 2006 si 2008. In 2009 victoria a fost obtinuta de Jenson Button, cel care avea sa castige titlul mondial la finalul sezonului, iar in deschiderea din 2005 s-a impus Kimi Raikkonen.
14:25:32
Bun gasit prieteni ai motorsportului la o noua intalnire cu Formula 1. Circuitul de la Istanbul gazduieste la acest sfarsit de saptamana Marele Premiu al Turciei, a saptea cursa a sezonului 2010.

Hanescu - Djokovic R-G 2010
Jucatorul Victor Hanescu s-a oprit in turul trei la editia din acest an a Grand Slam-ului de la Roland Garros, fiind invins in patru seturi de Novak Djokovic. Al treilea favorit s-a impus, cu 6-3, 3-6, 6-3, 6-2, dupa 2 ore si 38 minute.
Un break a facut diferenta in primul set, adjudecat de Djokovic in 44 minute. Sarbul s-a desprins la 3-1 si a inchis actul cu 6-3.
Al treilea jucator al lumii a inceput tare si setul secund, cu game castigat pe serviciul lui Hanescu. Cel mai valoros jucator roman al momentului a revenit imediat, preluand conducerea pe tabela.
Hanescu s-a desprins decisiv in game-ul opt, pe care l-a castigat pe serviciul lui Djokovic, dupa mai multe erori nefortate ale sarbului.
Setul a intrat in contul lui Hanescu, scor 6-3, si meciul era din nou in echilibru. Un singur break a facut diferenta si in setul al treilea, de aceasta data in favoarea lui Djokovic, favoritul trei distantandu-se la 4-2.
Cu un prim serviciu care a functionat la 72 la suta din capacitatea maxima, Hanescu a fost prea defensiv in multe momente cheie ale meciului, permitandu-i lui Djokovic sa revina in joc din situatii critice.
Sarbul a inchis setul cu 6-3, dupa care Hanescu a dominat inceputul actului al patrulea. 2-0 cu break si serviciul pentru al 31-lea favorit.
Din acel moment jocul a curs intr-o singura directie, Djokovic castigand punct dupa punct pana a inchis meciul cu un 6-2 mincinos, disputa din teren fiind mult mai echilibrata decat ar lasa impresa rezultatul.
Pentru Djokovic a fost a patra victorie consecutiva in fata lui Hanescu, care ramane cu sfertul de finala jucat in 2005 drept cel mai bun rezultat pe zgura de la Roland Garros.
Semifinalist in doua randuri, in 2007 si 2008, Djokovic urca in optimi unde va juca impotriva invingatorului disptei dintre spaniolul Juan Carlos Ferrero si americanul Robby Ginepri.
Onlinesport: Dumitru Stircu
favoritul meu la castigarea trofeului...Djokovic

Etichete:
djokovic,
hanescu,
roland garros,
Tenis
Marele premiul al Turciei - calificari
Bineinteles Webber...urmat de Hamilton si Vettel...care comenteaza: "Turul a fost perfect pana in virajul 12, cand pe perioada de franare nu am reusit sa mai controlez masina. Am incercat sa blochez una dintre roti, dar aceasta nu a franat. Chiar si asa sunt bucuros sa plec al treilea in cursa si nu al patrulea, pentru ca astfel am evitat partea cu mai putina aderenta la start".
presimt o cursa foarte interesanta inca de la start...si cred totusi ca Vettel va castiga...

23 mai 2010
weekend cu sport
handbal - UCM Resita a castiigat cupa Romaniei la handbal masculin in defavoarea HCM Constanta.
Fotbal - Inter a batut categoric Bayern Munchen in finala Champions League..un meci pe care, curios, l-am urmarit cu interes...
Formula 1 - Pilotul Lewis Hamilton a fost trimis in judecata pentru conducere imprudenta pe drumurile publice din Melbourne, informeaza BBC. Echipierul de la McLaren s-a dat in spectacol inaintea Marelui Premiu al Australiei.

Moto GP: Jorge Lorenzo, castigator in MP al Frantei
tenis - news flash
Alexandra Dulgheru(nr.49) a castigat turneul de la Varsovia, asa ca acum are doua titluri de la acest turnel(castigase si anul trecut)
A inceput Roland Garros, dar cu stangul pentru noi...detinatoarea titlului Svetlana Kuznetosva a invins-o pe Sorana Cirstea (nr.40), scor 6-3, 6-1.

Monte Carlo GP

...chiar daca mai tarziu...comentariu meu depre cursa din Monte Carlo nu putea sa lipseasca...
Deci a castigat Webber...urmat indeaproape de Vettel si surprinzator (sau nu) Kubica.
O cursa intersanta cu multe abandonuri,doar 12 piloti trecand linia de finish, cu Alonso care a termint pe 6, dupa ce a plecat de la boxe, cu Schumacher penalizat 20 sec. pt ca l-a depasit pe Alonso cu safety carul pe pista.
Asa ca Webber si Vettel conduc in clasamentul pilotilor, ambii acumuland 78 puncte, Fernando Alonso, cu 75 puncte, pe trei iar Red Bull-Renault a urcat pe primul loc in ierarhia constructorilor, cu 156 puncte(Ferrari pe doi,cu 136 puncte,McLaren-Mercedes pe trei, cu 129 puncte)
Next stop...Istanbul (30 mai 2010).
15 mai 2010
11 mai 2010
tenis...tenis...tenis

de ce de 3 ori tenis...
*pentru ca in weekend Andrei Pavel&co au castigat confruntare cu echipa Ucrainei, cu un meci de dublu fantastic
*pentru ca Hanescu s-a calificat in turul doi la Madrid (dupa ce a jucat 3 zile consecutiv in weekend)
*pentru ca echipa Romaniei a avut noroc la tragerea la sorti a meciurilor de baraj pentru calificarea in Grupa Mondiala a Cupei Davis, baieti intalnind vechea cunostinta Ecuador pe zgura din Bucuresti, in perioada 17-19 septembrie.
Ce amintiri...Victor Hanescu, Razvan Sabau si Florin Mergea/Horia Tecau reuseau in 2003 o victorie exceptionala in fata celebrilor frati Nicolas si Giovanni Lapentti.(Toate cele cinci meciuri au avut nevoie de set decisiv, iar intalnirea de dublu s-a incheiat cu 13-11 la game-uri)
Etichete:
Andrei Pavel,
hanescu,
horia tecau,
Tenis,
victorie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)