11 decembrie 2009

Sorin Hobana-Tot respectul!

Lucrează în TVR din 1988, iar în 1990 intră în redacţia Sport a postului ca reporter, apoi ca redactor, secretar general de redacţie, coordonator al redacţiei Sport în timpul Campionatului Mondial din SUA din 1994, şi a Jocurilor Olimpice de la Sydney, din 2000.
Are o activitate jurnalistică sportivă de peste 17 ani, incluzând colaborări la ziare şi reviste, radio şi Eurosport.
A realizat numeroase reportaje, interviuri, emisiuni: „Lumea sportului”, „Eurogol”, „Repriza a treia”, „Săptămâna sportivă”, „Duminica sportivă”, „Sport Star”, „Campionii”, „Stadion”, „Fotbal Show”.
Hobaba a comentat meciuri de fotbal, precum: meciurile din campionatul intern şi Cupa României (peste 300), partide din Franţa, Anglia, Italia, Spania, Turcia, jocuri amicale şi oficiale ale echipelor naţionale de seniori şi tineret, partide din cadrul turneelor finale ale Campionatului European din Suedia, din 1992, Anglia - 1996 şi Olanda – Belgia (2000), inclusiv finala, Campionatul Mondial din Italia, din 1990, SUA, din 1994, Franţa, din 1998 (inclusiv semifinala Olanda – Brazilia) şi Koreea – Japonia, din 2002 (inclusiv finala mică, Turcia – Koreea), Champions League (inclusiv finala din 1996 de la Roma, Juventus – Ajax), Cupa UEFA, Supercupa Europei (în total peste 600 de meciuri comentate).
A mai comentat turnee de tenis (Grand Slam de la Melbourne, Roland Garros şi Wimbledon şi meciuri de Cupa Davis), schi, biatlon, înot, arte marţiale, canotaj, kaiak–canoe, gimnastic? ritmic?, rugby şi sporturi extreme.
Printre transmisiunile directe şi înregistrate se numără off-tube de la Jocurile Olimpice de iarnă Albertville -1992, Lillehammer - 1994, Salt Lake City - 2002, Torino - 2006 şi JO de vară Atena - 2004 (după patru turnee finale fotbalistice şi cinci Olimpiade, Beijing 2008 este a zecea mare competitie în 16 ani la care va fi prezent în calitate de comentator sportiv)

N-a sărit niciodată! Nici nu s-a gândit să încerce, dar are în glas o atitudine care te lasă cu impresia că ştie totul despre săriturile cu schiurile. Sorin Hobana, a cărui voce e asociata cu acest sport. Transmisiunile Eurosport de la Cupa Mondială şi din Turneul Celor Patru Trambuline nu au farmec dacă fundalul sonor nu este asigurat de Hobana...

evz.ro

Un comentariu:

andrei25 spunea...

Macar la un moment dat i-ai spus "Hobaba"... asa mi-am dat seama ca nu vorbesti serios...
Pentru ca stiu sigur ca daca ai ascultat un comentariu de-al lui... intre gotic flamboyant si baroc (incarcat)ti-ai smuls parul din cap... cel putin la fotbal. Dar nu fac nicio concesie: la sarituri e la fel de slab. Gandeste-te de unde stii de "Tara celor o mie de lacuri"... si eu tot de la el... si nu mai rezist